Sign Up
 
     
 

 
     
 
NOVIT
http://novit.ro/blog
   Follow

796 Total Copies

610 Text Copies

186 Image Copies

 
     

 
 

 
     
 
Recent Images
inventar.jpg
esign-262x300.png
pki-300x171.png
gantt.jpg
 
     
     
 
«
Recent Copies
 

  on /2010/02/04/recrutare-inteligenta-folosind-retelele-sociale-onli 24 Apr
Recrutare inteligentă folosind rețelele sociale onlineBy Silvia on February 4, 2010

Pe lângă canalele comune de recrutare care sunt folosite de către specialiștii de resurse umane, cum ar fi anunțurile pe site-urile de joburi, anunțuri în ziare (din ce în ce mai puțin folosite, unele companii renunțând chiar complet la această metodă), în reviste de specialitate, recomandări interne sau apelarea la agenții de recrutare, în ultima perioadă a mai apărut o metodă care, folosită inteligent, poate aduce multă valoare adăugată procesului de recrutare: folosirea rețelelor sociale online.
Depinde de calitatea recrutorului și de deschiderea acestuia la metode noi, pentru a găsi candidații potriviți pentru compania sa, pentru că, în ultimii ani, evolutia forței de muncă a mai făcut câțiva pași importanți, pe care companiile ar trebui să nu îi ignore.
Rețelele sociale online reprezintă o cale pentru a filtra candidații nepotriviți. În susținerea acestei afirmații putem lua în calcul un studiu realizat în SUA și în UK și conform căruia, procentele de respingere a candidaților pe motive de reputație proastă pe Internet au reieșit în felul următor:

în SUA: 70% dintre persoanele cu drept de decizie în angajare au respins candidați în urma verificării activității lor publice de pe Internet.
în UK: 41% dintre recrutori au respins candidați, folosind aceleași criterii.

Acest model de recrutare este unul care merită luat în calcul și de angajatorii noștri, atunci când sunt în situația de a decide alegerea între mai mulți candidați.
Tehnologia actuală a devenit un foarte bun mediu pentru obținerea de informații despre candidați. LinkedIn, Facebook, Hi5, BestJobs, sunt numai câteva din site-urile care pot fi utilizate în acest scop. Să nu uităm nici de Google!
Iată în continuare câteva din beneficiile recrutării folosind rețelele de socializare online:

calitatea angajaților – prin această metodă pot fi găsiți candidați mult mai potriviți, cu o deschidere mult mai mare, profesioniști, cu recomandări de la foștii colegi sau superiori; li se poate verifica mai ușor istoricul joburilor anterioare.
rapiditatea angajării – prin această metodă se poate ajunge mult mai repede la candidații potriviți, comparativ cu timpul petrecut pentru publicarea anunțurilor, timpul de colectare a CV-urilor, analiza și selecția acestora, contactarea candidaților. Astfel, poziții cheie din organizație pot fi acoperite într-un timp mult mai scurt decât prin alte canale.
rata mai mare de acceptare a ofertelor – prin utilizarea acestei metode de atragere și comunicare cu candidații, posibilitatea de a-ți fi acceptată oferta crește considerabil față de metodele comune.
identificarea candidaților pasivi, însă potriviți căutărilor tale – pot fi găsiți candidații care nu sunt într-o căutare activă, dar a căror experiență poate reprezenta cel mai bine nevoile companiei.
vizibilitatea posturilor companiei tale – posturile vor putea fi vizibile unei mase importante de candidați eligibili.
nivel ridicat de credibilitate – anunțurile de recrutare transmise prin canale de social netwoking sunt mult mai credibile decât mecanismele tradiționale.
costuri reduse – o companie activă în utilizarea acestui tip de canale de legătură cu candidații are costuri doar de timp, față de celelalte metode, care implică atât costuri de timp cât și financiare directe.
găsirea de candidați activi în discuțiile din cadrul specializării lor – o modalitate excelentă de evaluare, înainte de a contacta candidatul.

O altă metodă de recrutare alternativă poate fi considerată și blogul. Acesta poate fi personal sau profesional, și poate oferi informații utile despre anumiți candidati: opiniile generale, viziunea și preocupările acestora.
Consider că din păcate aceasta este una din metodele cel mai puțin utilizate și tot puține sunt cazurile în care candidații au fost contactați de companii pe această cale. Nu același lucru se poate spune însă despre colaborările extra-job care se pot realiza în urma postărilor de pe blogurile profesionale și care se situează pe un loc superior angajării pe această cale.
Putem concluziona că metodele tradiționale de recrutare sunt completate de unele noi, alternative, mult mai potrivite evoluției tehnologice actuale, iar în unele cazuri sunt chiar înlocuite.

Add a comment
 


 
     

 

     
 
Blog Copy © 2012