DEZVOLTAREA GÂNDIRII LA PREŞCOLARI –
COMPONENTĂ A EDUCAŢIEI INTELECTUALE
,, Jocurile copilăriei sunt mugurii întregii
vieţi a omului “
Fr. Frabel
Educaţia intelectuală este acea latură a
educaţiei care prin intermediul valorilor selectate, prelucrate şi transmise sub
formă de cunoştinţe, priceperi, deprinderi şi capacităţi contribuie la
dezvoltarea personalităţii, la formarea unor mobiluri interioare care să
declanşeze şi să stimuleze activitatea de învăţare şi cunoaştere, precum şi la
înzestrarea cu procedee de lucru specifice muncii intelectuale.
Educaţia intelectuală constituie axul principal
al procesului educativ ăn asănsamblul său. Atenţia ce se acordă în zilele
noastre acestei laturi a educaţiei este o expresie directă a creşterii ponderii
elementelor intelectuale în cadrul multiplelor activităţi umane.
Intelectul cuprinde procese şi activităţi
diferite: gândire, limbaj, memorie, imaginaţie, atenţie, dând posibilitatea
deprinderii cu stimulul concret care acţionează direct asupra organelor de simţ.
Intelectul copilului preşcolar, deşi nu este destul de bine format,
înregistrează în această perioadă multiple şi importante restructurări. Cum
gândirea este la această vârstă un “stat major” al intelectului, orientează,
conduce şi valorifică toate celelalte procese şi funcţii psihice. Mă voi referi
pe scurt la câteva particularităţi ale gândirii. Gândirea preşcolarului este
strâns legată de reprezentări şi de limbaj. Cu ajurorul cuvântului, care este un
simbol, copilul reuşeşte să-şi reprezinte realitatea. Acum gândirea se
restructurează sub formă de judecăţi, raţionamente, silogisme ce se formează sub
influenţa investigaţiei practice asupra fenomenelor din jur. Ea are un caracter
intuitiv, rămânând legată de imagine şi de demersurile individuale, iar uneori
este incompatibilă. Totuşi preşcolarul este capabil de a sesiza configuraţia
ansamblului, fapt care îl conduce spre un debit al logicii.
Gândirea preconceptuală şi intuitivă a
preşcolarului este o gândire egocentrică. Acest egocentrism reiese din
incapacitatea copilului de a diferenţia destul de bine realitatea obiectivă de
cea personală, el crezând că este centrul universului. Astfel, pentru copil
aproape totul are suflet : soarele, luna, stelele, frunzele, ceasul, telefonul –
sunt fiinţe vii, dotate cu inteligenţă. Din egocentrismul gândirii se desprinde
o altă particularitate a sa, şi anume artificialismul, copilul crezând că toate
lucrurile, chiar şi stelele sunt făcute de om. Preşcolarul mic nu este capabil
de analiză şi sinteză, nu ştie să descrie şi să povestească, el mai mult
fabulează şi inventează, iar în final crede că toate fiinţele şi obiectele sunt
făcute pentru el.
Pentru a progresa, gândirea are nevoie să iasă
din egocentrismul din care s-a închis, măsurându-se cu a altuia. Treptat,
preşcolarul va conştientiza faptul că gândirea altui copil este diferită de a
sa, ceea ce-l face să înţeleagă că motivaţia sa particulară nu este singura
posibilă. Copilul trece treptat să analizeze atent realitatea şi încearcă să
imite lucrurile aşa cum sunt, construind : grădini, case, poduri, blocuri, etc.,
pe care le redă conform realităţii. În activitatea de joc ţine seama de
partener, fiind capabil chiar de a-i juca rolul. Aceasta permite trecerea de la
egocentrismul iniţial la reciprocitate.
Deşi gândirea preşcolarului face progrese
însemnate, totuşi ea rămâne o gândire sincretică bazată pe relaţionarea mai mult
sau mai puţin întâmplătoare a însuşirilor obiectelor şi nu după logica lor. Mai
târziu, gândirea preşcolarului realizează cunoaşterea cu ajutorul unor opăeraţii
logice, concrete, obiectuale, operaţii ce apar pe baza intuiţiei concrete
desfăşurate mintal, dar care rămân în continuare legate de acţiunea cu
obiectele. Astfel gândirea preşcolarului operează atât cu semne cât şi cu
jucăriile cu care vine în contact. Specificul gândirii preşcolarilor se
manifestă printr-o proprietate esenţială, aceea de a fi concret – intuitivă.
Astfel, marele psiholog J. Piaget spunea ,, Copilul gândeşte mai mult operând cu
mulţimi concrete, în ciuda faptului că principiile logice cer o detaăare
progresivă, pe bază concretă, iar operaţiile cer interiorizare, adică o
funcţionare pe plan mintal “. 1)
Jocurile logico – matematice, reprezintă acel
mijloc care apelează la toate procesele psihice, contribuind în mod deosebit la
dezvoltarea gândirii logice şi creative a preşcolarului. Copilul preşcolar are
posibilitatea de a-şi lărgi experienţa cognitivă prin plimbări de durată mai
lungă şi în condiţii diverse, excursii, forme de activităţi mai complexe. În
această perioadă copilul învaţă să construiască mulţimi de obiecte,
descoperindu-le proprietăţile lor caracteristice, stabilind relaţii între ele.
Efectuând operaţii de gândire logică pe bază de
mulţimi concrete ( figuri geometrice, jetoane ), ei se pregătesc să înţeleagă
operaţiile, iar prin jocurile cu pisele geometrice, ei înţeleg dizjuncţia,
conjuncţia, negaţia, reuniunea şi echivalenţa mulţimilor. Toate acestea nu sunt
altceva decât exerciţii de clasificare, ordonare şi comparare a mulţimilor.
Aceste activităţi matematice antrenează copiii în acţiuni operatorii cu
materiale diferite, asigurând pregătirea lor pentru şcoală.
Gândirea preşcolarului este situativă,
încărcată de percepţii şi reprezentări, de structuri numeroase emoţionale şi
sugestive. Faptul că preşcolarii din grupele mari lucrează activ cu raporturi de
mărime (mult – puţin ), de spaţiu ( lângă, pe, sub, alături, aproape, departe ),
de formă ( disc, pătrat, triunghi, dreptunghi ), de grosime (gros – subţire ),
de culoare ( roşu, galben, albastru, etc. ), precum ţi faptul că ajungând în
grupa mare pregătitoare folosesc corect cuvintele : sfert, întreg, jumătate,
cunosc elementele de măsurare a timpului – ora, ziua, săptămâna, luna, anul,
demonstrează că în această perioadă se pun bazele unei logici a
relaţiilor.
Cel mai semnificativ fenomen ţi progres în
dezvoltarea gândirii copilului preşcolar constă în organizarea structurilor
operative ale gândirii, care continuă însuşirea cunoştinţelor, identificarea
conţinutului noţiunilor şi ierarhizarea noţiunilor simple, empirice. Alături de
acestea încep să se contureze primele operaţii ale gândirii : analiza, sinteza,
generalizarea, abstractizarea, comparaţia, etc.
După concepţia psihologului J. Piaget, la
această vârstă se poate vorbi de existenţa unei perioade preopratorii a
dezvoltării gândirii. Dovadă că această perioadă există, o spune absenţa
noţiunilor de conservare, greutate, volum. Cu toate că pe baza cuvântului
posibilităţile de sistematizare şi integrare a gândirii preşcolarilor cresc, ea
rămâne tributară ireversibilităţii perceptive.
Gândirea este modul de experianţă a
inteligenţei, care poate fi considerată o însuşire importantă a personalităţii,
iar orice act al gândirii este expresia inteligenţei. R. M. Hutchins spunea că :
,, ...ţelul principal al învăţământului constă în a dezvolta inteligenţa în sine
şi mai ales de a-l învăţa pe copil s-o dezvolte, atâta timp cât este capabil de
progres “. De aceea în procesul de învăţare şi de cunoaştere se dezvoltă şi
calităţile gândirii, care sunt condiţionate relativ, nu numai de inteligenţă,
dar şi de însuşiri ale temperamentului şi a personalităţii.
Operaţiile logice trebuie să fie cunoscute la
început în acţiunile concrete cu obiectele şi mai apoi interiorizate în
structuri operatorii ale gândirii. Materialul didactic cel mai potrivit pentru
demonstrarea cu uşurinţă, cu multă precizie şi cu multă exactitate, a relaţiilor
dintre mulţimi şi a operaţiilor cu mulţimi este trusa de figuri geometrice “
LOGI “. În efectuarea operaţiilor cu piesele geometrice, copiii se află foarte
aproape de a opera cu structurile logice. De aceea, comenzile educatoarei
trebuie să lase mult loc independenţei, iniţiativei şi inventivităţii copiilor
(exemplu :,, Alege discurile roşii “... sau ,, Aşează toate pătratele galbene în
căsuţa lor”, indiferent de formă. Formarea mulţimilor de elemente, prin
însuşirea unor proprietăţi caracteristice elementelor respective, trebuie nu
numai constatată pe un desen ( fişă ) ci şi prin mânuirea obiectelor concrete
(figuri geometrice ). Astfel, mulţimile apar ca fiind produsul unei operaţii
mintale, în timp ce obiectele (figuri geometrice ) din care sunt formate, sunt
obiecte fizice.
Activităţile matematice implică o tensiune, o
mobilizare a tuturor componentelor psihicului uman, dar mai ales a gândirii şi a
inteligenţei.
În concluzie, se poate afirma că la vârsta
preşcolară o pondere mare o are gândirea concretă şi este posibil şi necesară
trecerea de la acest fel de gândire spre o gândire abstractă – logică. Pentru
corelarea gândirii concrete cu gândirea abstractă este necesar ca în procesul de
predare – învăţare să se îmbine materialul didactic intuitiv şi limbajul
matematic adecvat, acesta fiind limbajul conceptelor celor mai abstracte şi mai
generale teorii, termenii lor fiind pe înţelesul copiilor preşcolari trebuie
supravegheată însuşirea şi pronunţarea lor corectă de către copii.
Folosirea, şi mai târziu transmiterea
noţiunilor matematice, se vor realiza nu prin simpla transmitere de la
educatoare la copil, ci prin nenumărate, dar dirijate procese de căutare şi
descoperire a lor de către copii.
Marele psiholog G. Berger afirma : ,,
Specificul lumii noastre este că se schimbă din ce în ce mai repede şi că ne
pune în prezenţa unor situaţii originale, neprevăzute, ba chiar indispensabile.
Trebuie deci să-i pregătim pe copiii noştri să fie inventivi şi să dea în
acelaşi timp dovadă de curajul necesar ca să ia iniţiative şi să aibă gândirea
necesară descoperirii unor soluţii noi “. (G. Berger : ,, Omul modern şi
educaţia sa ”, Editura Pedagogică, 1973).
|
