Teoria personalității criminale a lui J. Pinatel ( 1971 ) se bazează pe concepția stării de periculozitate psihică, pe potențialul de periculozitate psihică a delincventului, care impun astfel un diagnostic criminologic al acestuia, un diagnostic de capacitate penală. În acest scop, Pinatel structurează o personalitate criminală caracterizată prin egocentrism și egofilie, impulsivitate și inafectivitate ca nucleu central al acestei personalități. Mai mult, Pinatel consideră că personalitatea criminală este elementul principal de trecere la act, între cauzele infracțiunii și realizarea sa interpunându-se totodată personalitatea delincventă.
Un continuator al teoriei personalității delincvente în cadrul criminologiei clinice este Giacomo Canepa, medic legist, dar pentru care criminalitatea este o maladie morală a societății caracterizată printr-o deteriorare a valorii sale morale fundamentale. El face, astfel, legătura dintre anomia socială și personalitatea delincventă.
Teoria personalității delincvente inițiate de Ditulio și continuate de Pinatel și Canepa atestă că :
- orice om, în circumstanțe excepționale, în funcție de personalitatea sa poate deveni un infractor;
- factorii sociali influențează comportamentul numai dacă întâlnesc o constituție de personalitate preexistentă și o situație de mediu oarecare. Cu alte cuvinte, mediul nu
poate fi patogen fără o structură de personalitate .
- personalitatea este elementul de trecere la actul delincvent, între cauze și delict interpunându-se întotdeauna personalitatea. În funcție de personalitate în condiții identice de mediu nociv nu toți săvârșesc infracțiuni, după cum același tip de personalitate delincventă se întâlnește în situații diferite de mediu.
- Personalitatea anomică se formează în condiții anomice de mediu, mai ales microsocial, familial și apoi macrosocial, de grup inadaptat, și se caracterizează prin păstrarea funcțiilor de cunoaștere, adică subiecții au posibilitatea de a cunoaște lumea dar nu o recunosc în contrast cu instabilitatea comportamentală, impulsivitatea instinctuală, egofilia și instabilitatea față de altii, tendința de la simulare, disimulare și vindicațiune, în lipsa sentimentelor de culpă și de empatie interumană.
|
